Ziua 5

            E greu de crezut, dar în ziua a 5-a, dimineaţa am fost la aproximativ 300 de km de Cluj. Până la sfârşitul zilei la această distanţă am mai adăugat 85 de km, ca să facem cunoştinţă cu zona viticolă Tokaj, cu cetatea pitorească din Boldogkőváralja, şi trecând graniţa dintre Ungaria şi Slovacia, cu oraşul Košice, unde ne petrecem ziua binemeritată de odihnă.

            În Tokaj, pe malul Tisei trezirea a fost plăcută, cu atât mai mult, cu cât ţânţarii şi-au dat seama încă în zori, că nu are rost să se pună cu bicicliştii! Cu toţii ne-am ridicat sătui de la micul dejun, ne-am făcut bagajele, iar după o scurtă şedinţă am verificat bicicletele, ca să nu avem probleme pe drum.

            Dacă tot am fost în vestita zonă viticolă Tokaj, nu am putut merge mai departe până nu am făcut cunoştinţă cu unele secrete de preparare ale vinurilor. Pentru asta, după 20 de km ne-am oprit la una dintre cele mai vechi pivniţe de vinuri din Tállya. Mulţumim familiei Homoky pentru faptul că ne-au primit în pivniţa lor şi ne-au explicat caracterul unic al vinurilor din Tokaj şi contribuţia familiei lor pentru a duce mai departe această tradiţie.   

            Înainte de a pleca mai departe, am pregătit mega-sandwichurile Expediţiei, le-am mâncat, apoi am pornit spre Bolodogkőváralja. Drumul a început să se despartă de Câmpia Maghiară, ne-au întâmpinat mici urcuşuri, iar arşiţa a fost alungată de o ploaie de vară, despre care nici nu auzisem în ultimele 3 zile. La Bolodogkőváralja s-a dovedit că drumul care duce spre cetate a putut opri hoarda tătarilor, dar pe noi nu! Am admirat din exterior cetatea, am inspirat un pic de aer istoric şi cu forţe împrospătate am pornit din nou la drum. Înainte de graniţă ne-am oprit la Vizsoly, unde s-a făcut pentru prima dată, de către preotul reformat Károli Gáspár, traducerea integrală a Bibliei în maghiară. Deoarece a fost deja o oră destul de târzie şi muzeul a fost închis, Zsolt ne-a ţinut o scurtă oră de religie, după care am zburat spre Tornyosnémeti. Trecerea frontierei a fost fără probleme, şi iată-ne că deja pedalam în a treia ţară, în Slovacia.

            De Koice ne-au depărţit doar 20 de km, dar încă ne aştepta o intrare într-un oraş mare, care implică concentrare maximă şi cu această ocazie am putut experimenta şi pedalarea pe timp de noapte. Am pătruns în oraş disciplinaţi şi parcă de la marginea lui am putut simţi mirosul de pizza. (Datorită comenzii telefonice făcute din timp, pizza a ajuns mai repede la şcoală decât noi). Când am ajuns la presupusul loc de înnoptat, am constatat că liceul este închis ermetic şi nimeni nu ne aşteaptă. Nu ne-am necăjit prea mult, ci în stil biciclist ne-am aşezat pe jos şi am mâncat cu poftă pizza. Între timp Zsolt şi-a înfiebântat telefonul de la mulţimea de apeluri date, ca să aflăm că internatul liceului nu este lângă clădirea şcolii, ci într-un cartier din oraş.

            Dar ce mai contează încă 3 km? Mulţumiri şoferului de taxi maghiar-slovac, care s-a făcut înţeles prin telefon cu doamna pedagogă slovacă şi am găsit în sfârşit internatul, unde pe jumătate adormiţi ne-am instalat în camere. Au urmat duşul cald şi patul moale, în care ne-am culcat cu cel mai plăcut gând: mâine ZI DE ODIHNĂ! Explorăm oraşul Košice!

PS: Zsolt în miez de noapte a pornit să ne cumpere ceva băutură proaspătă, iar pe drumul de întoarcere, ca să spunem mai poetic, şi-a luat zborul cu Audi, dar a aterizat cu bine, iar bătrâna maşină aşteaptă recunoscătoare şi astăzi noile porunci pentru continuarea drumului.