Azi
dimineaţa nu ne-am trezit la primul glas de cocoş, dar nici chiar la ultimul.
Toată lumea s-a odihnit suficient după încercarea de ieri de 104 km, ca să
poată începe ziua cu forţe noi. Ziua însă nu începe şi nici nu se termină cu
pedalatul.
Ne-am
apucat de pregătit micul dejun, iar chef Paul a verificat cu clasica metodă
organoleptică (adică după miros), care din şniţelele rămase sunt demne să
începem ziua cu ele, apoi le-am
suplimentat cu salată de vinete, caşcaval, dulceaţă şi alte bunătăţi aduse de
acasă.
A
urmat adunatul taberei. Cu muzică şi voie bună nici măcar această activitate nu
ni s-a părut atât de neplăcută, dar şi vremea a ţinut cu noi. După ce corturile
au fost împachetate şi s-a apropiat momentul pornirii, am ţinut o scurtă
şedinţă, ca să decurgă totul şi astăzi în cele mai bune condiţii. După ultimele
sfaturi, bicicliştii s-au aliniat şi împreună cu escorta binevoitoare a
domnului poliţist, am părăsit curtea şcolii, apoi comuna Borla. Profităm încă
odată de ocazie, să-i mulţumim domnului
Máté Tibor că ne-a ajutat cu atâta dăruire.
Distanţa stabilită pentru astăzi: 40 de km, dar şi
destinaţia Tăşnad sunau încurajator. ŞTRAND! Ne-am oprit la graniţa dintre
judeţe, ca să ne odihnim un pic şi să ne reumplem (mai bine zis să mai golim
rezervele aduse). Aici ne-am luat rămas bun de la poliţia judeţului Sălaj, care
a fost înlocuită de autorităţile sătmărene. De aici ne-a mai rămas doar
jumătate din distanţa plănuită, 20 de km
şi bineînţeles, baia! Drumul a străbătut o pădure foarte frumoasă, parcă pusă
acolo special pentru biciclişti. A fost foarte plăcut.
La aceea oră organizatorii aveau deja în minte unele
modificări pentru planul de azi. Ideea a luat formă concretă când ne-au
despărţit 5 km de Tăşnad, destinaţia noastră iniţială. Ne-am oprit să-i dăm
improvizării totuşi o formă organizată şi s-a hotărât în câteva clipe că avem
nevoie de o tatonare rapidă de teren. În timp ce un comando a pornit la drumul
de recunoaştere, restul taberei s-a odihnit. Dar cum noi suntem la Expediţa de
ciclism! şi cum în această Expediţie nimeni nu are voie să rabde foame, chef
Paul a aranjat un prânz rapid. Apoi am aşteptat.
Gustul nutellei pe pâine ne-a mai estompat din şocul
deciziei: încă 30 de km. Mergem până la Carei. Nu ne-a fost uşor, deoarece în
gând deja simţeam pe piele atingerea răcoritoare a apei, iar acum urcăm pe
biciclete şi gonim mai departe sub soarele arzător. Spre norocul nostru nu am
mai avut în faţă urcuşuri sau alte obstacole. Ştiam că fiecare kilometru în
plus astăzi ne va uşura ziua de mâine, dar nu puteam să nu ne întrebăm în gând:
oare merită?
După ce am străbătut oraşul, oprind în totalitate
circulaţia, am ajuns pe starda campingului, unde ne-a sărit în ochi o
inscripţie: „Încă doi paşi până-n Rai”, iar după ceva mai mult de doi paşi, am
putut vedea şi noi. Am trecut de poartă şi ne-a aşteptat un camping spaţios,
aranjat, iar la dreapta de noi, Raiul. Tobogane, piscine, oameni în apă. Am
simţit: A MERITAT!
În cele din urmă îi mulţumim lui Győző pentru pont şi
încurajare, ne place mult aici!
Efectiv am aruncat bagajele din maşini, ne-am pus
costumele de baie şi cu viteza vântului am sărit în apă, uitând de toate
neplăcerile zilei. Însă nu putem încheia ziua astfel, aşa că după ce ne-am
distrat pe cinste, ne-am apucat şi de pregătirile pentru cină: Spaghetti
Bolognese. Mai avem nevoie de ceva pentru o zi perfectă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu