Cei mai
mulţi dintre noi s-au trezit cu primele raze de soare, sau măcar au încercat,
deoarece aseară am adormit pe acorduri de chitară, sub cerul liber. Tabăra s-a
mobilizat ceva mai încet, pentru că azi ne aşteaptă doar câţiva kilometri,
adică 40, dar înainte de asta: ştrandul, castelul şi prima trecere de
frontieră. Dar să n-o luăm chiar aşa înainte.
După ce am urmărit cu atenţie şi
nerăbdare pregătirea micului dejun, trebuie să amintim că s-a preparat din
cantitatea modestă de 150 de ouă, şuncă, ceapă, ciuperci şi alte ingrediente
secrete. Fiind sătuli, sub soarele arzător nu existau dubii, urma bălăceala.
Acum am simţit din nou avantajele faptului că am ales campingul din Carei în
locul celui din Tăşnad. Cireaşa de pe tort a fost când s-au pus în funcţiune şi
toboganele.
În
acest timp chef Paul s-a şi apucat de prânz. Oricât de scurtă este distanţa
pentru astăzi, nu ne-am putut lungi prea mult că ne aşteptau şi la castel. Nici
nu trebuie să detaliem că friptura de Jogobella, cartofii piure şi sosul
special de roşii au fost un prânz divin. Continuarea perfectă ar fi fost să ne
întindem undeva la umbră, dar a trebuit să împachetăm şi să pornim la drum.
Vizita
la castelul din Carei a fost o altă experienţă plăcută, caracteristică
Expediţiei. Aici tebuie să vă imaginaţi, că oameni complet străini deschid
muzeul luni, în ziua lor liberă, ne aduc apă şi îngheţată, ne laudă admirativ
şi ne încurajează să ne ţină elanul până în Cracovia. După ce domnul Hágó Attila
Nándor, directorul muzeului ne-a călăuzit printr-una dintre cele mai frumoase
clădiri monument din Ardeal, am făcut poze, i-am mulţumit pentru ospitalitate
şi am aşteptat sosirea maşinii poliţiei, care ne-a însoţit până la graniţă.
Trecerea frontierei a
decurs relativ bine. O expediţie de această anvergură poate să ne rezerve mici
probleme. Documentele uneia dintre maşini ne-a îngreunat, aproape că ne-a
împiedicat trecerea, dar echipa a rezolvat problema şi după o scurtă aşteptare
am putut pedala pe câmpia maghiară spre Máriapócs. Am mai avut de parcurs 30 de
km lejeri, dar ne-a incomodat soarele puternic. Ne-am oprit de câteva ori să ne
turnăm apă rece, proaspătă în sticle, dar şi să lenevim un pic. A treia echipă,
pe numele ei nou: MACI (ursuleţ), a devenit favorita zilei pentru mulţi dintre
noi. Fiind moleşiţi de la baia de dimineaţă, am simţit nevoia unui ritm mai liniştit.
Am avut nororc cu drumul, care în cea mai mare parte ne-a condus la umbră.
Máriapócs este o
localitate ascunsă, dar cu atât mai simpatică, unde am fost primiţi cu inima
deschisă, cu cina pregătită şi un loc de campare minunat. Ne-a întâmpinat
primarul în persoană. Îi mulţumim din suflet atât dânsului, cât şi tuturor care
ne-au aşteptat. Fiecare membru al echiepei noastre este impresionat că avem
parte de atâta încurajare şi susţinere, peste tot unde pedalăm. În aceste
condiţii parcă nici muşchii nu ne mai sunt cuprinşi de cârcei!
După cina copioasă şi
duşul plăcut şi călduţ, ne pregătim în atmosferă de tabără pentru ziua de
mâine. Se pare că şi în acestă noapte corturile vor rămâne în remorci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu