sâmbătă, 3 august 2013

Ziua 6

Azi dimineață ne-am trezit în apropierea satului Dacia. După ședința tradițională, cu ocazia căreia am citit bloggul zilei precedente a urmat o sesiune de spălat haine, împachetat.





În jurul orelor 12 am pornit spre satul Viscri, un exemplu minunat de păstrare și valorificare a patrimoniului tradițional local. Din cauza stării proaste a drumului am fost nevoiți să lăsăm mașinile în satul Dacia. De aici am parcurs cei 15 km doar cu bicicletele. În sat am avut ocazia să vizităm biserica evanghelică fortificată, să admirăm ordinea ce domnește în sat și să vedem reședința prințului Charles.









După aceasta a urmat un obiectiv neprevăzut în planul inițial, și anume cetatea Rupea. Și de astă dată am avut ocazia să dăm de un exemplu pozitiv de păstrare și valorificare a moștenirii istorice locale.
După ce am cutreierat în lung și în lat cetatea am luat prânzul în umbra zidurilor.









A urmat o porțiune de drum foarte dificil, încât am fost nevioți să pedalăm pe drumul european E60. Din fericire nu am avut parte de evenimente neplăcute.



După ce am părăsit E60-ul ne-am îndreptat spre satul Felmer, unde ne aștepta imaginea dezolantă a ruinelor bisericii evanghelice. 









Din spusele localnicului care ne-a deschis biserica am aflat că marea majoritate a sașilor din sat au plecat în anii 80, mai întâi în Făgăraș, iar mai apoi în Germania. După plecarea enoriașilor, mobilierul bisericii a fost donat altor biserici.






Ultima porțiune din traseul planificat l-am parcurs după lăsarea serii. După circa 6 km de urcat a urmat o coborâre plăcută în orașul Făgăraș.





Vom petrece noaptea în curtea parohiei unitariene din oraș. 



Mâine va urma un traseu scurt de circa 35 de km spre satul Cârța. Tocmai de aceea mâine vom avea ocazia de a vizita orașul Făgăraș, de a ne relaxa și de a ne pune la punct echipamentul înainte de cucerirea Transfăgărășanului.

joi, 1 august 2013

Ziua 5

După ziua de relaxare de ieri, azi am avut parte de o zi de acomodare pentru marea provocare de pe Transfăgărășan, cu câteva urcușuri mai dificile. Ne-am trezit dis de dimineață pentru a putea respecta traseul planificat. Câțiva dintre noi au plecat devreme pentru a găsi un loc de campare. Acest lucru s-a datorat faptului că ni s-a părut cam scump să cheltuim 2000 de lei pentru un loc de campare cu corturi și două dușuri. Am găsit noul loc de campare în apropierea satului Viscri.

După micul dejun a urmat împachetarea, o scurtă acțiune de strângere a deșeurilor pe malul lacul, iar mai apoi am pornit la drum.
























Pe drum am vizitat bisericile fortificate din satele Brădeni și Bărcuț. De aici și până la locul de campare nu am mai avut alte opriri mai îndelungate. Pe drum am făcut rost și de echipamentele necesare pentru o cabină de duș mobilă: un rezervor de 1000 de litri, o pompă de apă, furtun și un robinet. Și astfel cu puțină îndeminare am reușit să ne improvizăm propria instalație de duș.

În momentul de față deja ne aflăm la locul de campare între satele Jibert și Dacia. Tabăra este deja ridicată iar bucătarul, împreună cu ajutoarele sale s-a apucat de preparat cina: spaghete bologneze.
Mâine vom vizita satul Viscri, iar mai apoi ne vom îndrepta spre orașul Făgăraș.

Ziua 4

Așa cum anunțam în postarea de ieri, kilometrii planificați pentri ziua de azi s-au transformat în ore de lenevit și pescuit pe malul lacului din Brădeni.
Am decis așa întrucât după trei zile de pedalat încontinuu simțeam nevoia unei odihne mai îndelungate.
Deși norii nu s-au risipit în timpul zilei, am avut parte de o vreme plăcută, numai bună pentru pescuit, aranjarea bagajelor, relaxare în general.


La prânz am avut parte de o ciorbă a la grec nemaipomenit, grație masterchefului nostru Boti. Campania de pescuit s-a soldat cu o captură de 95 de pești, pe care i-am pregătit și devorat în în timpul serii.
Mâine ne pornim din nou la drum spre locul de campare din apropierea satului Viscri. Revenim cu detalii mâine seară. Noapte bună tuturor.

miercuri, 31 iulie 2013

Ziua 3

În ciuda faptului că azi am avut un traseu mai lung decât ieri, l-am parcurs într-un timp mai scurt. Acest lucru se datorează temperaturii plăcute și exerciuțiului dobândit. Dar să începem cu începutul.

După o trezire mai îndelungată am devorat cremvurștii pregătiți pentru micul dejun. Rapid am aranjat remorcile și după curățirea biciletelor am vizitat centrul istoric al Mediașului. Atracția principală a fost biserica evanghelică. După aceasta am mâncat o porție mare de înghețată.

Ajunși înapoi la parohia unitariană, gazda noastră, preotul Márkos Hunor ne-a prezentat pe scurt istoria comunității. Mai apoi am pornit să parcurgem cei 73 de km planificați pentru ziua de azi.

Primul popas mai îndelungat l-am ținut la Biertan, unde după vizitarea bisericii fortificate am luat prânzul. Și din nou am pornit la drum. Am parcurs urcuș după urcuș dar a meritat efortul, fiindcă după aceasta a urmat un coborâș lung și plăcut. A fost cea  mai plăcută parte a traseului.

Următorul popas l-am ținut în Bârghiș, unde pe lângă vizitarea biserici reformate am avut ocazia să purtăm un soi de “conversație” cu un localnic mai bronzat, de soare.

De aici și până la locul de campare nici nu ne-am mai oprit. Suntem pe malul unui lac de agrement. Avem de toate, loc pentru corturi, pentru foc, lemne. Deja pregătim cina, cartofi pai iar mai apoi va urma un somn binemeritat.







luni, 29 iulie 2013

Ziua 2


Luni 36, marţi 38, miercuri 40 de grade Celsius. Cam aşa arată prognoza meteorologică pe următoarele zile. Dar cea dea doua zi a expediţiei nu a fost doar despre suportarea căldurii. După ce ne-am strâns lucrurile din curtea bisericii unitariene din Sânbenedic, şi am făcut curat în interiorul bisericii, am pornit la drum. Primul nostru obiectiv pe ziua de azi a fost să ajungem în satul Sânmiclăuş, unde ne aştepta preotul unitarian, cu familia lui.

Pe drumul spre Sânmiclăuş, la un popas, Mike, colegul nostru american şi-a pierdut un card SD, de pe care oferea cicliştilor muzică pe drum. Toată echipa s-a pus pe treabă, am tăiat iarba cu briceagurile, dar din nefericire nu am găsit cardul.

După acest exerciţiu arheologic am pornit din nou la drum şi nu peste mult timp am ajuns în Sânmiclăuş, unde după ce ne-am răcorit am vizitat biserica unitariană şi ruinele conacului Bethlen.














Următorul nostru popas mai important a fost în umbra bisericii evanghelice fortificate din Boian, unde am avut din nou ocazia să observăm cum sunt lăsate moşteniri culturale în paragină. După spusele ghidului nostru local din aproape cei 800 de etnici saşi, câţi au locuit în sat la sfârşitul anilor 80, în ziua de azi se mai găsesc doar două bătrâne.

După două ore de odihnă am pornit din nou la drum, în condiţii atmosferice mult mai prielnice pentru ciclism. Atfel, ultima parte a traseului nostru pe ziua de azi a fost unul plăcut. Am urcat serpentinele ce ne despărţeau de Mediaş cu uşurinţă, şi am coborât în oraş în siguranţă. Azi nu trebuie să ne facem griji pentru pregătirea cinei, mulţumită ospitalităţii preotului unitarian. În momentul de faţă echipa se realaxează, şi îşi adună puterile pentru peripeţiile zilei de mâine.