ziua a 4-a

Azi trezirea s-a dat pe la ora 7, grație ideii inspirate a lui Tamás de a pune în funcțiune sirena. Primul gând care ne-a trecut prin minte a fost aceea că: Doooammnnee, azi trecem vama. Am fost un pic îngrijorați, fiindcă nu știam ce ne aștepta. Ne-am temut, că ne vor diseca tot echipamentul, în căutarea anumitor bunuri “oculte”. Însă temerile noastre s-au dovedit a fi neîntemeiate, întrucât am avut parte de o primire cu onoruri. Din secunda în care am pus piciorul, sau mai bine spus, roata în incinta punctului de trecere a frontierei totul s-a oprit în, și toată lumea s-a ocupat de noi, și dacă asta n-ar fi fost de ajuns, în final am traversat frontiera ca niște oficialități, pe banda rezervată corpului diplomatic. Mulțumiri ofițerilor de la punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației pentru amabilitatea de care au dat dovadă.

Aventura trecerii frontierei însă nu s-a sfârșit aici, întrucât mai aveam de trecut și de vama ucraineană. Aici am fost întâmpinați de doi ofițeri, pe care în continuare îi vom denumi generic Sasha și Igor. Amândoi vorbeau româna și maghiara cu accent rusesc, însâ am reușit, cu mici excepții, să ne înțelegem. A venit Igor și a verificat ce aveam în autoturisme și la vederea sumedeniei de medicamente a rămas mut la care răspunsul nostru a fost: Mulți copii, multe probleme. La auzul acestui răspuns Igor a zâmbit și larg și a concluzionat că nu avem nimic de “contrabandat”.

Cu Sasha lucrurile nu au mers chiar așa de bine, poate că disconfortul termic i-a stricat ziua, și apoi pai peste pupăză am venit și noi. În momentul în care, din cauza alternanțelor lingvistice nu am înțeles exact la care linie trebuie să oprim mașinile, și astfel a ieșit o îmbulzeală generală. Sasha a suspinat greu, ca orice funționar aflat într-o poziție de maximă importanță, dar într-un final am clarificat liniile și toate au decurs bine.

Și astfel am ajuns cu bine în Ucraina, țară pe care am denumit-o în multe feluri: țara șoferilor amabili, oamenilor primitori, Lada Land, etc. Din nefericire temperaturile sunt destul de ridicate și aici, dar mulțumită amabilități angajaților din benzinării am reușit să ne răcorim destul de des.

Pedalând printre numeroasele indicatoare inscripționate cu litere chirilice am ajuns într-un final în Hust. Hotelul este incredibil, imposibil de descris în cuvinte. Numele hotelului spune totul: V.I.P. Cina a fost delicioasă: borch, iar ca fel principal piureu cu piept de pui. În momentul de față toată lumea se relaxează pe terasa hotelului, unde avem ocazia să ascultăm dedicații speciale din partea gazdelor noastre.