Gün 14

Istambul....Despre ziua de azi , s-ar putea srcrie un roman.Cu siguranţă şi despre altele dar Istambul e ceva fermecător.Nu doar un roman ci mai multe...Câtă frumuseţe,câtă culoare,ce atmosferă,câtă amabilitate. 

Dar să începem cu începutul.La ora şapte am luat micul dejun şi în jurul orei opt eram deja pe drumul către oraşul, care se întinde pe două continente.De-a lungul coastei,cu briza-n faţă...ce mai,am şi uitat de biciclete. 

Cam pe la ora 11 am ajuns la Istambul.Mai exact, la 1o eram deja acolo, dar intr-un oraş aşa de mare, îţi cam ia o oră până ajungi în centru. 

După ce maşinile au fost parcate,drumul nostru spre centrul vechi al oraşului, a continuat pe podul Galata.Cu ochii căscaţi, începusem să percepem câtă minunăţii ne aşteaptă.Primul popas l-am avut între Hagia Sophia şi Moscheea albastră.Doamne, două săptămâni de oboseala ca să ajungem aici,dar a meritat.Am vrut să intrăm în Moscheea Albastră dar cum era ora în care ei îşi făceau rugăciunile,nu am putut intra.Ne-am întâlnit însă cu domnul Kamil Özer,profesorul de etică care s-a născut la Tekirdag,şi care a rămas puţin cu noi.De aici ne-am dus la Cisterne şi cu toţii am rămas fără cuvinte.Pozele însă,cu siguranţă vor vorbii şi în locul nostru.

De aici, ne-am despărţit în grupe mici şi am pornit fiecare să descoperim oraşul.Câte moschee am vizitat,ne-am plimbt prin diferite bzaruri,am mâncat,am băut ceiuri,cafele,unii dintre noi au ajuns pâna şi in Asia.Tot ce s-a putut vedea,mânca,bea într-o zi,s-a văzut,s-a mâncat şi s-a băut.

 La ora opt ne-am întălnit iarăşi la podul Galata cu duzine de pungi şi poveşti în urma noastră .Ne îndreptăm acum spre Tekirdag, şi cum părăsim treptat Istambulul, ne rupem parcă şi noi de Turcia.Mâine dimineaţa pornim spre casă.Doar de două ori mai dormim împreună,doar un blog mai scriem, s-apoi inevitabilul se va întâmpla:vom fi martorii alchimiei timpului. Prezentul,cu toate imaginile,culorile,nuanţele,stările,emoţiile ce până ieri păreau viaţă,luau parte din viaţa noastră, alunecă uşor în ceva, despre care poţi să afirmi cu fermitate, că a fost, dar care nu se va mai repeta niciodată.Tot ce ni-sa întâmlat se comprensează doar într-un singur zâmbet. Dar ce zâmbet?