Gün 11

Daca până acum eram vrăjiţi de micile oraşe din turcia,azi am descoperit frumuseţea satelor ascunse. Scriam, acum câteva zile, că aceasta este scopul final al expediţiei noastre de ciclism,din acest motiv ne-am grăbit atât de mult în Bulgaria,ca să ajungem aici,şi nu ne-am înşelat.Chiar dacă drumul a fost puţin mai cald şi mai lung astăzi am avut una dintre cele mai frumoase zi, din expediţia noastră. Pehlivanköy,satul unde vom dormii astăzi ( mai avem problem cu pronunţatul) este decupat parcă dintr-o poveste, iar drumul nostru până aici fost plin de evenimente frumoase.

Ne-am trezit în internatul din Edirne şi am luat micul dejun la Selimiye Kebap.Bănuim că-n ultimele două zile, am consumat la ei mai mult, decât se vinde în toată perioada de vară.E drept că şi mâncarea a fost bună şi preţurile săzute,şi au fost şi amabili aşa că ne-am simţit foarte bine. Era deja amiază, când am pornit spre Pehlivanköy.Spre norocul nostru cu o zi îninte,angajaţi de la Selimiye Kebap ne-au ajutat să umplem rezervorul de apă, şi uite aşa pe tot drumul, cât a fost de lung şi de cald ,ne-am tot bălăcit,spălând praful de pe noi.N-am auzit nici unde, un ton ridicat,sau un claxon iritat, nerăbdător rupt din liniştea peisajului.În umbra rătăcitoare plantatiilor de pepeni,sau în centrul satelor mici, peste tot,oameni care zâmbesc şi ne fac cu mâna,şi se aduna în jurul nostru.Curioşi, frumoşi,vorbăreţi.

În Cakmak (sună cam straniu cei drept;tradus înseamnă brichetă ) toţi sătenii au ieşit în întâmpinarea noastră.Ne-am oprit în mijlocul satului la un restaurant,şi după puţin timp omenii din sat au început să se adune în jurul nostru.A apărut pâna la urmă şi un professor de engleză, n-a mai fost nici o dificultate în comunicare. Le-am povestit cine suntem,de unde venim,care-i scopul nostru cu această expediţie şi au fost atât de pozitivi, încât nu după mult timp l-au adus şi pe muezinul satului sa ne introducă in tainele geamiei cu un singur minaret din sat.Ne-am spălat pe picioare,fetele din prosoape au improvizat niste baticuri şi am intrat în moschee.Acum muezinul nostru în hainele tradiţionale,ne vorbea despre cum îi chemă pe săteni ,cu ritulul cântec ,de cinci ori la rugăciune şi cum se roagă oamenii în genunchi, întorcânduse către Mekka.De obicei,ne explica el,vinerea se adună oamenii în moschee, pentru a-l slăvii pe Allah.Ne-a cântat cântecul lor, noi, în semn de recunoştinţă am cântat pe al nostru: Áldjon meg téged, áldjon az Úr.(să te binecuvinteze Domnul,să te binecuvinteze.)Atât de bine ne-am simţit la Cakmak,încât nu ne venea să plecămÎn fine, când ne-am încălecat bicicletele,gata să plecăm, sătenii ne-au adus cinci pepene uriaşe .Păi cum să-i refuzi?Am mâncat câteva,din ele, iar restul le-am împachetat pentru drum.

La Pehlinvanköy am ajuns după un drum lung şi obositor cam pe la ora 6,unde ne aştepta börekul domnului bucătar Algun.Adică,ne aştepta, dacă domnul Algun nu întelegea greşit că ajungem doua zi.Dar cum scriam acum câteva zile:când-i vorba de oaspeţi,turcii nu cunosc „gluma”.Într-o oră jumate, ne-au făcut atât de multă mâncare, încât 40 de inşi eram deja sătui si tot a mai rămas.Ne-am cazat în curtea şcolii cu program multiplu(cum era denumit şcoala).Directorea şcolii, Güzin Iltüzer ne-a predat curtea şcolii şi ne-a invitat pe toţi la un ceai.Acum stăm la un ceai în centrul satului şi scriem,unii se pregătesc de culcare,alţii fac baie.Maine e ultim zi din expeditia noastră.Abia aşteptăm să vedem Marea,abia aşteptăm să vedem Tekirdagul.

Z Orsi: Încă o zi şi atingem marea. 
Kevin: Tată mai e putin şi ajungem acasă. 
Tulkos: A fost o zi sufocant,Noapte bună celor de acasă. 
Arni : Sunt mai bine,vă pup pe toţi. 
Zsófi: Turcii sunt extrem de drăguţi,sunt plini de pepeni şi de muşte.Vă pup pe toţi. 
Zsolt Azi la Cakmak, m-am întâlnit cu unul dintre cei mai minunaţi colegi,muezinul din sat. 
 Szabó Tamás: mă bucur mult că s-a reparat aparatul.Bori te pup. 
Cs Robi.:Turcia este o ţară minuntă cu oameni drăguţi şi amabili.Sunt bine,abia aştept să văd marea.