Gün 12

Am ajuns.N-a fost uşor, dar nici greu n-a fost. Obosiţi,murdari,dar voioşi, satisfăcuţi,liniştiţi,şi ce e mai important, teferi şi sănătoşi am ajuns în fine pe malul marii Marmara.

Ultima zi din expediţia noastră.Ne-am trezit la ora 9,am făcut provizii din fel de fel de bunătăţi: cascavaluri, roşii dulci şi cum ploaia măruntă, dorea parcă să ne spele de praf ,şi noi, care de câteva zile eram amici şi cu ploaia şi cu soarele,şi cu luna,şi cu văntul, , ne-am făcut bagajele lăsând picăturile să ne mângâie fetele istovite. La plecare, primarul şi doamna directoare a şcolii unde eram cazaţi (am avut bucuria să vă amintim ieri) ne-au făcut cu mâna ca intr-un film Felinian,iar poliţiştii ne-au escortat până la marginea oraşului.

Am urcat câteva dâmburi şi ne-am oprit şi în primul sat.N-au trecut doar câteva minute şi eram înconjuraţi de oameni zâmbitori,amabili,curioşi şi era musai să bei un ceai cu ei,şi peste câteva minute a apărut şi primarul care era prieten bun cu primarul de la Tekirdag şi uite aşa am fost purtaţi din mâna-n mâna, conduşi de alaiul poliţiştilor.La un moment dat, în marea învălmăşeală,Zsolt a fost “luat” de lângă noi de un alt primar,”băgat”într-o altă maşină (Dacia Sandero) ca să ne aducă 40 de Köftee(înţelegeţi, nu?).Întretimp noi îi aşteptam la o benzinărie.N-a trecut suflet de om care, foarte amabil, n-ar fi întrebat cine suntem? Unde mergem?Un medic veterinar,intr-o pungă, ne-a adus nişte dulciuri foarte bune, specialităţi de ale lor.Să fim sinceri,mai rar se întâmplă aşa ceva la noi.

Şi ploaia ne tot spăla, ne mângâia,şi nouă nu prea ne păsa.Şi parcă deliram, după atâta bine, începusem să vedem marea Marmara în faţa ochilor.

Cu mici opriri, am ajus în fine la Tekirdag unde am intrat însoţiţi de cortegiul poliţiştilor.În faţă,ăn spate câte o maşină de poliţistÎn intersecţii,peste tot, poliţişti.Stăteam şi ne întrebam dacă nu visăm cumva şi dacă nu suntem mai degrabă invitaţii de onoare a presedintelui tării deât nişte turişti,plecaţi de acasă pe două roţi, cu setea cunoaşterii în noi.Culmea e că a ieşit şi soarele şi uzi după ploaie,cum eram, parcă străluceam.Ceaiuri,Köftee,dulciuri peste dulciuri,fel de fel de bunătăţi. Cine-şi mai poate aminti ordinea în care au apărut mâncărurile, ca peste un minut să dispară cu mare poftă în stomacul nostru.Să nu vă miraţi deci,fraţi şi taţi şi mame şi sore şi câini şi bunici şi oameni buni la care toţi vă ducem dorul,care acuma ne citiţi şi aşteptaţi un cuvânt de la noi,să nu vă miraţi dacă, durdulii după atăta mâncare,stăm alungiţi în paturile noastre din hotel,frânţi dar nici de cum înfrînţi şi nu e cuvânt în împrejurime pe care să vă trimitem.Ba da, sunt două totuşi.1.halucinant.2.dor.    

 Mare,mare,cât un marmore de mare, în ale tale valuri păşim.Se percepe oare pe poze, ce percepem şi noi? Simţiţ briza?