joi, 21 iulie 2011

O nouă zi de pregătiri

Planurile de azi ne-au fost date puţin peste cap de vremea capricioasă, dar în ciuda acestui fapt pregătirile pentru expediţie sunt în grafic.

Rezultatele forfotei ultimelor zile încep să se vadă, încetul cu încetul toate ajung la locul lor. În curte încă se mai aud loviturile ciocanului, se simte mirosul vopselei, bicicletele stau la rând pentru ultimele verificări, reparaţii. Ciclişti vin, pleacă însă deja se simte atmosfera expediţiei.

Anul acesta am decis să confecţionăm două steaguri. Fetele s-au  pus pe treabă şi se descurcă foarte bine. Este adevărat că au mai apelat şi la ajutorul mamelor, bunicii dar efortul lor este lăudabil.

Ziua de mâine se prefigurează a fi una foarte interesantă, deoarece la orele 14 vom străbate un traseu de acomodare. Sperăm că şi vremea va ţine cu noi fiindcă este un moment crucial al expediţiei. Aici vor avea ocazia novicii să înveţe regulile specifice de circulaţie în coloană, vor vedea utilitatea echipamentului de protecţie. Nici veteranilor nu le strică puţină recapitulare.

Până la următoarea postare sperăm ca şi cititorii noştri să prindă atmosfera expediţiei şi promitem că vom reveni cu informaţii şi fotografii noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu